Potrivit motherjones.com, instrumentul social media al Facebook a fost optimizat și 150 milioane de votați amercani vor merge la urne la îndemnul prietenilor din rețea. Din nefericire, procesul prin care Facebook a dezvoltat acest tool – pe care îl numește „portavocea alegătorului” – nu a fost foarte transparent și a stârnit îngrijorări cu privire la modul în care rețeaua va influența alegerile prezidențiale din SUA.
În paralel cu dezvoltarea instrumentului social media, potrivit sursei citate, Facebook a realizat un experiment secret referitor la influența rețelei asupra alegătorilor. Facebook a analizat cum sunt influențați utilizatorii de fluxul de știri de pe „peretele” paginii sociale. Astfel, informațiile vehiculate de prietenii din rețea pot influența comportamentul electoral al utilizatorilor de Facebook.
În urma unui asemenea experiment, realizat cu trei luni înainte de Ziua Alegerilor din 2012, Facebook a accelerat volumul de știri cu influență electorală în fluxul a 1,9 milioane utilizatori. Potrivit unui specialist în social media, această schimbare – de care utilizatorii habar nu aveau – a contribuit la creșterea angajamentului civic și tot mai mulți americani de pe Facebook au decis să meargă la vot.
Cei de la Facebook spun că nu au făcut nimic ilegal sau imoral. Totuși, de ani de zile, susține sursa citată, compania refuză să vorbească despre campaniile sale de promovare a exercitării dreptului la vot și experimentele respective. În 2010, Facebook a postat diverse forme ale butonului „Votez” pe paginile a 60 milioane de utilizatori americani. Cercetătorii angajați de companie au testat diverse versiuni, pentru a înțelege efectele acestora asupra utilizatorilor. Două grupuri de 600.000 votanți au fost transformate în grupuri de control – unul avea la dispoziție butonul „Votez”, dar nu a primit nicio informație despre comportamentul prietenilor din rețea și al doilea a fost privat complet de aceste manipulări. Doi ani mai târziu, o echipă de savanți de la Facebook a publicat rezultatele experimentului în revista „Nature”.
Documentul, intitulat „Un experiment despre influența social media și mobilizarea politică realizat în rândul a 61 milioane de utilizatori”, arată că 20% dintre utilizatorii care au sesizat că prietenii din lista lor au votat s-au raliat la acest efort, accesând butonul „Am votat”.
După alegeri, autorii studiului au examinat rezultatele voturilor și au conchis că numărul alegătorilor a fost cu 340.000 mai mare datorită acțiunilor Facebook. Ținând cont că prezența la vot a crescut de la 37,2% în 2006 la 37,8% în 2010 – ambii ani fiind rezervați alegerilor non-prezidențiale – cercetătorii de la Facebook susțin că impactul „portavocii electorale” în 2010 a fost substanțial. „0,6% din creșterea numărului de votanți între 2006 și 2010 se datorează mesajului promovat de Facebook”, au declarat aceștia.
Facebook a folosit aceeași metodă în 2012, dar a susținut că nu influențează în mod voit un anumit grup de utilizatori, în privința angajamentului electoral. Motherjones.com scrie că Facebook nu dorește să discute despre experimentele sale cu privire la impactul social media asupra votanților. Cei mai mulți utilizatori nu știu că Facebook manipulează informațiile din feed-urile lor. Potrivit sursei citate, lipsa transparenței Facebook-ului când vine vorba de experimentele sociale ar avea motivații politice. Astfel, Mark Zuckerberg nu ar vrea ca republicanii să știe că „portavocea” nu este imparțială.
Marți, 4 noiembrie 2014, în SUA au loc așa-numitele alegeri de la mijlocul mandatului (e vorba de mandatul prezidențial) pentru Congres. Vor fi realeși toți cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanților și 33 din totalul de 100 de senatori. De asemenea, în 38 de state vor avea loc alegeri pentru funcția de guvernator și în 46 de state vor avea loc alegeri pentru legislativele locale. E sigur că republicanii vor păstra controlul în Camera Reprezentanților, relatează corespondentul Europei Libere la Washington. Senatul e incert, precizează unii analiști. Republicanii sunt favoriți să preia controlul, deși e posibil ca Senatul să rămână sub controlul democraților. Popularitatea președintelui Barack Obama a scăzut în ultimele sondaje de opinie. În acest ciclu electoral, democrații au de apărat 21 de locuri, față de doar 15 pentru republicani. Facebook va apela din nou la experimentele realizate în rândul utilizatorilor săi americani. Reprezentanții companiei precizează însă că nu vor folosi „portavocea votanților”. În acea zi, aproape fiecare utilizator Facebook din Statele Unite ale Americii cu vârsta de peste 18 ani va vedea butonul „Am votat”. Prietenii se vor influența cu siguranță pe Facebook, în ciuda mesajului companiei, care spune că rețeaua socială nu îi va manipula pe utilizatori.
Pe de altă parte, un număr de 6.230 de români au votat, duminică, în cele 22 de secții deschise pe teritoriul SUA, pe primul loc în preferințe aflându-se Klaus Iohannis, urmat de Monica Macovei și de Victor Ponta.